Anaide.ro

Anaidé - Keeping family tradition alive

Casa De Moda Anaidé

Cine suntem?

Brandul Anaidé a fost lansat in 1999 din convingerea că, indiferent de trenduri, o femeie trebuie să rămână rafinată, feminină şi elegantă.

Pentru colecţiile Anaidé, Diana Mirea propune linii feminine cu influenţe renascentiste şi finisaje moderne.

Ținutele sunt realizate din ţesături preţioase obţinute din mătase si dantelă, iar detaliile sunt realizate manual din mătase, piele, dantelă, cristale, perle şi pietre semipreţioase.

Despre designer, Diana Mirea

Diana Mirea, designer-ul si fondatorul casei de moda Anaidé, născută si educată într-o familie de antrepenori, a fost îndrumată către o carieră artistică.

Pe Strada Dr. Paleologu nr 20 în spatele unei porți de fier se ascunde povestea unui loc plin de amintiri dar și promisiunea unor vise împlinite porneşte Anaidé, povestea Dianei Mirea. Ea își pornește cariera în modă, urmând tradiţia familie sale, cu timiditatea caracteristică oricărei fete care la 23 de ani vrea să învingă orice: timpul, perceptele, barierele şi mai ales să arate că un tânăr poate să facă lucruri cu care să se poată mândri.

Anaidé, un nume cu parfum de Micul Paris interebelic la fel ca şi locaţia în care şi-a deschis atelierul. Diana Mirea, creatoarea acestei poveşti, este o tânară absolventă a două facultăţi, studentă la două masterate, consilier de specialitate al unei companii de asigurări şi în acelaşi timp sufletul, creierul si peniţa de aur a atelierului de rochii de seară, cocktail si ţinute office.

Debutul ei în lumea modei a fost o consecinţă firească a educaţiei primite şi a parcursului carierei de până la acel moment.

Diana a învăţat cum se construiesc tipare în funcţie de geometria corpului, de la mama ei. Anaidé şi-a câştigat prestigiul pentru modul în care Diana Mirea a reuşit să îmbine elemente moderne şi clasice.

Utilizând ţesături preţioase şi detalii renascentiste, combinând diverse tipuri de texturi pentru a obţine linii clasice cu influenţe moderne, Anaide aduce un omagiu feminităţii absolute.

ADRESA SHOWROOM
Str.Doctor Paleologu, nr. 20,
sector 3, Bucuresti

CONTACT
Email: office@anaide.ro
Tel: + (40) 0741250816